62 de agenţi economici sancţionaţi pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul comercial

Produse expirate sau fără termen de valabilitate, preţuri neafişate, personal necalificat şi multe alte nereguli au fost descoperite de poliţiştii locali la controalele efectuate la operatorii economici.

  • Cele mai multe abateri s-au constatat la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în Sun Plaza Mall.

 În această săptămână, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Inspecţie şi Control au efectuat158 controale de rutină la operatori economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4 fiind depistate numeroase nereguli. Pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de436.600 lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate operatorilor economici pentru lipsa Acordului şi a Autorizaţiei de funcţionare, dar şi pentru lipsa termenelor de valabilitate la produsele expuse spre vânzare şi pentru comercializarea produselor cu termen de valabilitate expirat. Operatorii economici au mai fost sancţionaţi şi pentru neafişarea preţurilor de vânzare, lipsa calificării personalului din domeniul alimentaţiei publice, neafişarea orarului de funcţionare, depăşirea obiectului de activitate autorizat şi ocuparea domeniului public fără forme legale.

Din cele 62 de sancţiuni contravenţionale, 45 au fost aplicate operatorilor economici din Sun Plaza Mall.

Controalele efectuate de poliţiştii locali vizează verificarea modului în care agenţii economici respectă normele legale pentru desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare, a celor de alimentaţie publică, precum şi pentru activităţile de prestări servicii.

Comments are closed.

Prin continuarea folosirii acestui website sunteti de acord cu folosirea cookies mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close